Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu a transmis că cele două persoane rănite ușor au fost preluate de echipajele SAJ și transportate la spital.
O femeie de 38 de ani a decedat și alte două persoane, printre care și un copil de 4 ani, au fost rănite în urma unui eveniment rutier produs marți, în jurul orei 17:00, pe drumul național 12A care leagă localitățile Miercurea Ciuc de Comănești, în apropiere de Lunca de Sus.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu a transmis că accidentul s-a produs după ce încărcătura un autocamion s-a răsturnat peste un autoturism aflat într-o parcare, iar buștenii au căzut peste pasagera din dreapta, provocându-i răni incompatibile cu viața.
La locul accidentului au fost trimise 3 echipaje din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenție, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ
„Autoturismul a oprit în fața unui magazin, în afara părții carosabile, pe direcția de mers Miercurea-Ciuc - Comănești, iar la momentul în care victima, o femeie de 38 de ani, din comuna Lunca de Jos, s-a dat jos din mașină, din partea dreaptă, încărcătura (bușteni) camionului care venea din sens opus s-a desprins și a accidentat-o mortal. Au fost transportați la spital conducătorul auto, un bărbat de 20 de ani și un minor de 4 ani, care se aflau în autoturism”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, Gheorghe Filip.
El a mai precizat că șoferul camionului, un bărbat de 49 de ani din comuna Frumoasa, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.
Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili cauza exactă a producerii accidentului, cel mai probabil fiind vorba despre neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii sau despre anumite probleme tehnice, având în vedere că puntea din spate a autocamionului este ruptă.
Traficul în zonă se desfășoară în continuare pe un fir alternativ iar Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov transmite că în zonă carosabilul este partial umed.