Politica· 2 min citire

Statele Unite înăspresc politica comercială. Noi taxe vamale pentru importurile din 60 de țări

FOTO: Profimedia

FOTO: Profimedia

Publicat24 iul. 2026, 10:56
SursăRealitatea.Net

După Canada și Brazilia, alte aproximativ 60 de state vor fi vizate, începând de vineri, de noile tarife vamale impuse de Statele Unite, odată cu expirarea taxelor temporare introduse de președintele Donald Trump în februarie, transmite AFP.

Începând cu ora 00:01 (4:01 GMT), aceste țări au fost supuse unui tarif de 10% sau 12,5% pentru o serie de produse ale lor care intră în Statele Unite. Produsele care se află deja în drum spre cea mai mare economie a lumii nu vor fi afectate, dacă ajung la destinație înainte de 28 iulie, ora 00:01.

Chiar înainte ca acestea să intre în vigoare, Australia, Japonia și Noua Zeelandă - trei aliați ai SUA în Asia - au condamnat ferm aceste noi tarife. Autoritățile de la Canberra le consideră 'nejustificate', cele de la Wellington 'extrem de dezamăgitoare', iar Tokyo le 'regretă'.

Aceste tarife înlocuiesc tarifele de 10% impuse în februarie, care au expirat în același moment.

Cu o durată de 150 de zile, noile tarife au fost implementate de Donald Trump în urma deciziei Curții Supreme, care a anulat majoritatea tarifelor impuse de la revenirea sa la Casa Albă.

Noile tarife sunt rezultatul unei anchete lansate la mijlocul lunii martie de către reprezentantului SUA pentru comerț, Jamieson Greer, pentru a stabili dacă partenerii comerciali ai Statelor Unite au eliminat complet produsele fabricate cu muncă forțată din lanțurile lor de aprovizionare. 'Căutăm să punem capăt comerțului cu aceste tipuri de produse', a explicat Jamieson Greer la CNN. 'Dacă permiteți importul de bunuri produse cu muncă forțată, se creează o concurență neloială împotriva propriilor produse. Vrem ca toate țările să aibă același tip de protecție', a adăugat oficialul american.

Țările cu o legislație pe care Statele Unite o consideră incompletă vor fi supuse unui tarif de 10% pentru o serie de produse ale lor. Acesta lucru este valabil în special pentru țările din Uniunea Europeană , Marea Britanie, Mexic și Canada - unii dintre cei mai mari parteneri comerciali ai Statelor Unite. Pentru celelalte, aproximativ 40 de țări, tarifele vor fi de 12,5%. China, Japonia, Elveția și Coreea de Sud sunt exemple de țări afectate.

Cu toate acestea, energia și materiile prime care nu sunt produse în Statele Unite urmează să fie excluse de pe lista produselor afectate.

Potrivit Gretei Peisch, avocat specializat în comerț internațional, obiectivul este 'de a menține controlul și presiunea asupra țărilor pentru a continua implementarea acordurilor comerciale existente și, eventual, pentru a negocia altele noi în viitor'. 'Există această temă fundamentală, chiar dacă tarifele variază semnificativ, iar justificările lor se schimbă între timp', a adăugat Peisch.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Politica